PREZENTARE

LOZALIZARE

GEOGRAFIA ȘI ECONOMIA ZONEI

Această zonă este cunoscută și recunoscută pentru condițiile bune de cultivare a plantelor, de creștere a animalelor, și de comercializare a lor, chiar și în alte țări. A fost și este un centru agricol de prim rang, dat de calitatea și fertilitatea terenurilor, de priceperea și hărnicia locuitorilor săi.
În Dicționarul Geografic al României, din anul 1898, se menționează: Boii cei mai frumoși și oile cele mai de rasă sunt producțiunile acestei localități. Comuna Erbiceni, ca urmare a rezultatelor obținute în anul 1981 în activitatea economico-socială și edilitar gospodărească, a fost distinsă cu DIPLOMA DE ONOARE, acordându-i-se un premiu în bani pentru ocuparea locului IV în întrecerea dintre comunele județului Iași.
Terenurile agricole din comuna ocupă peste 7200 de ha, din care arabil peste 5.280 de ha, pășuni și fânețe 1.870 ha, ape si bălți peste 50 ha.
Realizările economico-sociale ale comunei au la baza activitățile din agricultură desfășurate in cadrul celor 2500 de gospodarii particulare, cat si din domeniul prestărilor de servicii. Acestea din urma sunt reprezentate prin activitățile de comerț ale celor 45 de puncte comerciale, de poștă și telefonie, morărit și presa de ulei, alimentare cu apă potabilă și un centru de colectare a laptelui.

ISTORIA LOCALITĂȚII

Denumirea comunei este dată de numele satului Erbiceni, care, având o poziție centrală față de celelalte sate componente, devine reședință de comună. Numele satului, după documentele istorice, rezultă că se trage de la numele boierului Iurghici, pârcălab de Cetatea Albă, care a avut moșie în această parte a Moldovei.
Modernizarea denumirii satului s-a făcut prin paletizarea limbii de la numele Iurghici s-a folosit denumirea cel mai ușor de pronunțat, cum a fost: Irghiceni, Ierghiceni, Ieribiceni, Erghiceni, respectiv Erbiceni în prezent.
Satul Erbiceni este atestat documentar din anul 1436, prin documentul dat la Vaslui în 17 iulie, când voievozii Ilie și Ștefan întăresc moșia boierului Iurghici, conform Documentelor Moldovenești, vol. I, pag. 458-468, de M. Costăchescu. Satul este mai vechi, deoarece nu putea să se numească Iurgiceni decât abia după 2-3 generații de stăpânitori cu numele de Iurghici.
Pe teritoriul comunei au fost descoperite așezări din PALEOLITIC și MEZOLTIC, cât și din perioada de trecere la EPOCA BRONZULUI și FIERULUI (Atlasul Școlar – Istoria Românilor, ediția 2002, pag. 1 și 5). În Repertoriul arheologic al județului Iași, ediția 1984, sunt descrise descoperirile unor piese de silex, materiale ceramice, necropole din perioada secolului al IV-lea și al V-lea cât și două așezări umane din SĂRĂTURI și din MĂNĂSTIRE, aparținând culturii Horodiștea-Erbiceni.
Analizele cu C14 radioactiv, efectuate de către cercetători americani în perioada 1979-1981, au stabilit ca vârsta așezării din FINAT-BAHLUI este de 7850 de ani (+ / – 215 ani), înainte de Hristos. În total pe teritoriul administrativ al comunei au fost atestate 36 de situri istorice. Le puteți vedea apăsând aici.

PERSONALITĂȚILE COMUNEI

Prin amabilitatea Fundației Culturale Erbiceanu sunt disponibile datele de mai jos despre personalitățile locului:

Constantin ERBICEANU (1838 – 1913) – Fiul preotului Ioan IONESCU din satul Erbiceni – Iași, istoric, teolog, elenist, membru al Junimii, membru activ al Academiei Române (din 1899), membru al societăților savante de la Constantinopol, Hellenikos Philologikos Syllogos (din 1866) și Hetairia Mesaionikon Spoudon (din 1889). A studiat la Seminarul Socola, la Facultatea de Teologie din Iași și la Facultatea de Teologie și Litere din Atena, unde a obținut doctoratul în teologie. A predat istoria bisericii universale, dreptul canonic și teologia dogmatică la Seminarul Veniamin Costache din Iași. A predat teologia la Facultatea de Teologie din București, iar la Facultatea de Litere din București a predat limba elenă. În martie 1895 a fost ales decan al Facultății de Teologie din București. Dintre lucrările sale, amintim: Istoria Mitropoliei Moldovei și Sucevei; Cronicarii greci care au scris despre romani în epoca fanariotă; Viața și activitatea Mitropolitului Moldovei, Veniamin Costache; Ulfila, viața și doctrina lui sau starea creștinismului în Dacia traiană și aureliană; Bărbați culți greci și romani și profesori din Academiile domnești din Iași și București, din epoca zisă fanariotă (1650-1821); Viața mea, scrisă de mine după cât mi-am putut aduce aminte. De asemenea, a fost redactor la periodicele Revista Teologică din Iași (1882-1886) si Biserica Ortodoxă Română (1887-1913).

Vespasian ERBICEANU (1863 – 1943) – Licențiat în filosofie și teologie la Universitatea din Kiev și în drept la Universitatea din Iași, judecător la Ocolul 2 Iași, apoi consilier la Înalta Curte de Casație și Justiție și prim-președinte al Curții de Apel din Chișinău. În 1918 a înființat la Chișinău revista Cuvântul Dreptului, pe care a condus-o până în 1930. A fost autorul lucrărilor: Evoluțiunea morală (1891); Concepția sociologică a dreptului penal (1898); Energia din punct de vedere juridic. Studiu (1903); O nouă concepție a dreptului de proprietate al imaginei. Studiu juridic (1904); Tendințele noi în drept. Studii de drept civil și penal (1906); Legiuiri locale basarabene. Istoric, texte și jurisprudențe (1921); Naționalizarea justiției și unificarea legislativă în Basarabia (1934) ș.a. A fost membru corespondent al Academiei Romane (din 30 mai 1932).

Constanța ERBICEANU (1874 – 1961) – Fiica academicianului Constantin ERBICEANU. În 1893, a fost una dintre primele fete absolvente cu bacalaureat din Romania. În același an a plecat la Leipzig pentru a-și continuă studiile muzicale. După o bogată activitate concertistică, s-a dedicat activității pedagogice, fiind una dintre întemeietoarele școlii pianistice românești, creatoarea “metodei Erbiceanu”, maestra unor pianiști de renume, precum Valentin GHEORGHIU sau Silvia ȘERBESCU.

Laurențiu ERBICEANU (1876 – 1936) – Fiul academicianului Constantin ERBICEANU. Absolvent al Școlii de Poduri și Șosele din București. Și-a început activitatea în anul 1901, la lucrările de construcție a Portului Constanța, devenind unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai inginerului Anghel Saligny. A lucrat la portul Constanța timp de 25 de ani, începând ca inginer asistent și ajungând până la funcția de director general. Între 1918 și 1923 s-a ocupat de refacerea și extinderea portului, construind digul de larg, stația de petrol, podurile metalice, instalațiile de pompare, locuințe tip pentru lucrătorii din port, platforma superioară a liniei de cale ferată Constanța-București, remiză de beton armat, sisteme de drenaj pentru stoparea alunecării falezei (Metoda Erbiceanu) etc. Între 1923 și 1936 a fost directorul tehnic al Creditului Industrial. Principala sa operă este volumul Date statistice asupra portului Constanța, publicat în 1919.

Constantin (Dinu) ERBICEANU (1913 – 1998) – Fiul lui Laurențiu ERBICEANU. După absolvirea Liceului Spiru Haret din București, în 1931, ca șef de promoție, și a Facultății de Construcții a Politehnicii din București, a devenit inginer în anul 1936, fiind conferențiar universitar la Politehnica din Timișoara și având un post la Creditul Industrial. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost mobilizat ca ofițer de geniu și a coordonat construcția mai multor poduri peste Prut și Nistru. Înclinația sa umanitară și filantropică s-a manifestat atât în timpul persecuțiilor comuniste, când a ocrotit numeroase persoane împotriva cărora se manifesta furia totalitară (a fost comparat, de către Duiliu ZAMFIRESCU jr., cu faimosul Oskar Schindler), cât și atunci când și-a donat biblioteca tehnica Asociației Inginerilor Constructori Proiectanți de Structuri, pe cea muzicală Universității de Muzica „George ENESCU” din București și alte sute de volume valoroase Bibliotecii Naționale. Dincolo de competența sa profesională, Dinu ERBICEANU a fost un spirit enciclopedic, interesat de toate roadele sufletului și minții omenești, și un spirit vertical, care și-a apărat în mod curajos principiile, nu numai afirmându-le, ci și punându-le în practică.

Constantin-Laurențiu ERBICEANU (născut în anul 1939) – Fiul lui Dinu ERBICEANU. A absolvit Liceul Spiru Haret din București (1956, șef de promoție, ca și tatăl său) și Facultatea de Construcții Civile și Industriale din cadrul Institutului de Construcții din București, devenind inginer în anul 1961. A proiectat și coordonat numeroase și importante lucrări de construcții în țară și străinătate. Reprezentantul actual al familiei, Constantin-Laurențiu ERBICEANU este fondatorul Fundației Culturale ERBICEANU și duce mai departe tradiția profesională și filantropică a strămoșilor săi. Este inițiatorul ideii și cel care o pune în practică, dedicând timp și resurse financiare pentru a cinsti memoria strămoșilor și pentru a perpetua o misiune socială și culturală pe care aceștia și-au asumat-o.